The Doors - The End

de CATALINA

 

The End este ca un copil. Se naste si creste. Initial este un cantec scris de charismaticul Morrison pentru o gagica de care s-a despartit (cine dracu' s-ar desparti de Morrison?!), fapt destul de lesne de observat din primele versuri si din ultimele, care, desi cele mai "cuminti", ies din sfera banalului - de asteptat, se vorbeste despre libertate in ele... "Can you picture what will be / So limitless and free / Desperately in need...of some...stranger's hand / In a...desperate land". Ce este insa INTRE aceste versuri despre despartire si libertate este un lung discutat si controversat ghiveci de lucruri. Vad ca prietena mea Wikipedia vorbeste aici despre filozofie, psihologie, am citit un intreg comentariu despre aceasta puternica piesa de 10 minute. Se vorbeste printre altele de complexul lui Oedip, descoperire a psihologiei freudiene. Desigur, referirea se face la versul cel mai socant: "Father? Yes son. I want to kill you. Mother? Yes son, i want to... fuck you...". Pentru vremurile acelea (dar chiar si pentru astea), sa spui asa ceva la un post national de televiziune este clar un act de sfidare [lol]. Explicatii sunt multe, printre care si ale formatiei: "este pur teatru". Sa nu mai mentionam ca "actorii" cautau deseori inpiratia in radacina de cactus sau mai stiu eu ce chestie psihedelica [lol]. Daca aveti curiozitatea sa va documentati pe wiki in legatura cu "The End", veti fi uimiti de cat de multe intelesuri poate avea intr-o cultura, la un moment-dat, "blue bus" (Autobuz albastru). Este clar pana la urma ca un poet ca Jim Morrison iti excita mintea, iti ofera libertatea de a intelege ce doresti din versurile sale. Cred ca asta este singurul lucru pe care ar trebui sa il luam in considerare, pentru placerea pura. Mai departe incepem sa stim, sa cunoastem. Cat despre analiza din punct de vedere muzical, ce am retinut (si nu prea aveam nevoie sa citesc asta) este ca tobele sustin  la un moment-dat un ritm "indian", ca piesa culmineaza cu un "enorm crescendo psihedelic" (da, usor de observat). Se regasesc elemente de flamenco la chitara lui Krieger, mai precis ciupiturile. De asemena, chitara aminteste de stilul rock'n'roll al anilor '50. Mi-a placut comparatia care se face intre melodie si un orgasm. Sau, pentru matematicieni, poate reprezenta graficul unei functii de gradul doi cand a < 0 [lol]. "The End" ramane, peste tot ce se discuta, una dintre cele mai tari melodii din toate timpurile, iar Doors si-a castigat nemurirea cu aceasta piesa.

Vezi mai multe video din Muzica